Organizaţia Veilig Thuis este prezentă pentru toţi oamenii, tineri şi bătrâni, care au de-a face cu violenţă din cadrul familial sau cazuri de maltratare a copiilor.
Organizaţia Veilig Thuis (În Siguranţă Acasă) rupe tăcerea cu privire la situaţii primejdioase şi oferă perspective, prin care oamenii să se bucure din nou de un viitor.
Aviz
Doriţi vreun aviz sau aveţi nevoie de ajutor pentru altcineva şi/sau pentru dumneavoastră? Sunaţi atunci gratuit la numărul naţional al organizaţiei Veilig Thuis 0800-2000.
Veţi auzi o bandă înregistrată prin care vi se cere să spuneţi numele localităţii unde locuiţi sau domiciliul persoanei în numele căreia telefonaţi. După aceea veţi primi imediat legătura cu un funcţionar din regiunea respectivă.
Acest număr rămâne disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Limba olandeză
Dacă nu vorbiţi deloc limba olandeză, sau nu vă puteţi exprima cu uşurinţă în olandeză, îngrijiţi-vă ca cineva să vă ajute în acest caz. Funcţionarii organizaţiei Veilig Thuis vă stau la dispoziţie în limba olandeză.
Chiar şi atunci când aveţi suspiciunea că cineva din apropierea dumneavoastră are de-a face cu violenţă în familie sau cu un caz de maltratare a copiilor, puteţi semnala acest lucru la organizaţia Veilig Thuis.
Ajutor
Puteţi să puneţi întrebări sau să vă descărcaţi sufletul. Veţi primi un asistent la telefon, care va asculta cu atenţie relatarea dumneavoastră, va răspunde la întrebări şi vă va da sfaturi. De asemenea, asistentul va cerceta împreună cu dumneavoastră dacă, în caz de necesitate, ce fel de ajutor profesionist este necesar. În cazul în care se pune la punct o eventuală întâlnire, dacă este nevoie, puteţi lua pe cineva cu dumneavoastră care stăpâneşte limba olandeză, pentru a vă asista în calitate de interpret.
Telefonaţi gratuit la numărul 0800-2000, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.